BBCode: [url=/articol/id/1092-nasterea-din-nou]Nașterea din nou[/url]
Nasterea din nou sau primirea dreptului de cetățenie în Împărăția lui Dumnezeu este cel mai mare eveniment care poate avea loc în viața unui om. Nasterea din nou este obligatorie pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. (Adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3)
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că nasterea din nou este o naștere spirituală, în care omul este născut din Dumnezeu. (Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1:13)
La fel cum orice naștere biologică are la bază o sămânță, același lucru ne spune și Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la nasterea din nou. Ea are la bază o sămânță, și această sămânță este sămânța lui Dumnezeu! (Oricine este născut din Dumnezeu… sămânţa Lui rămâne în el. 1 Ioan 3:9)
Primul capitol din Evanghelia după Ioan îl identifică pe Dumnezeu ca fiind unul și același cu Cuvântul Lui. (La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1) Domnul Isus de asemenea este descris ca fiind Cuvântul întrupat și ca fiind una cu Tatăl. (Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi… Ioan 1:14; Eu şi Tatăl una Suntem. Ioan 10:30)
Apostolul Petru spune că sămânța din care are loc nasterea din nou este Cuvântul lui Dumnezeu. (Aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu. 1 Petru 1:22-23) Domnul Isus însuși descrie Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind sămânța. (Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Luca 8:11)
Dacă Dumnezeu este identificat ca fiind Cuvântul, și Cuvântul este descris ca fiind sămânța din care omul are parte de nasterea din nou, atunci este extrem de important să cunoaștem ce conține această sămânță.
Trebuie să aflăm ce este întipărit în codul ei genetic, pentru a înțelege din ce încolțește această viața nouă.