Citește articolul Privind cerul in oamenii..

În bătaia puternică a razelor de soare, prin geamul de lângă pat, m-am trezit zâmbind uşor, cu dor de cer…
Parcă mi-aş fi dorit să fiu în cer, alături de Tatăl, să ne bucurăm, “savurând cafeaua” şi zâmbind să le spunem împreună, bună dimineaţa oamenilor de pe pământ…
Dar, se pare că a rămas doar un dor… Plin de speranţă…
Privind cu ochii întredeschişi prin geam spre soare, spre cerul albastru, spre norii ce aproape că lipseau din jurul lui, îmi rămâne doar să îmi imaginez ziua aceea… Să visez, cu ochii deschişi spre cer… Şi să privesc cerul în oameni…
Un profesor a arătat odată elevilor o foaie albă de hârtie, în mijlocul căreia se afla un punct negru, şi i-a întrebat ce văd. Unii au răspuns: un punct, alţii o pată neagră, iar alţii un punct negru foarte gros. La sfârşit, profesorul le-a spus că au văzut toți doar un punct, dar nimeni nu a observat o coală mare de hârtie…
Suntem binecuvântaţi că ne putem bucura în fiecare zi de existența atâtor lucruri, viaţă, apă, soare, ploaie… dar ce păcat că nu ne putem bucura de claritatea observării lucrurilor în oameni…
Privim la oameni şi nu în oameni… Şi de aia nu putem să vedem frumuseţea cerului strălucind pe feţele lor…
Aşa că vă “poruncesc” să încetaţi să mai priviţi la oameni. Încercaţi să priviţi în oameni. Şi veţi vedea cerul, mai clar…
Şi cum spunea cineva: “Mulţumesc, Doamne, pentru cerul pe care l-ai pus în oameni…”