Citește Biblia DCC Geneza capitolul 3

Setări Biblia
11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
SMS
12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
Gen 2.18
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” ;Iov 31.33
dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân, ;Prov 28.13
Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. – ;SMS
13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
Gen 3.4
Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, ;2Cor 11.3
Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. ;1Tim 2.14
Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. ;SMS
14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
Isa 65.25
Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” ;Mic 7.17
Vor linge pulberea ca şarpele; vor ieşi tremurând ca târâtoarele pământului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi se vor teme de Tine. ;SMS
15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Mat 3.7
Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? ;Mat 13.38
Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. ;Mat 23.33
Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? ;Ioan 8.44
Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. ;Fapt 13.10
şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? ;1Ioan 3.8
Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. ;Ps 132.11
Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. ;Isa 7.14
De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ;Mic 5.3
De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel. ;Mat 1.23-25
„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” ;Luc 1.31-35
Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. ;Gal 4.4
Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ;Rom 16.20
Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin. ;Col 2.15
A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. ;Evr 1.14
Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? ;1Ioan 5.5
Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? ;Apo 12.7-17
Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, ;Ps 48.6
I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere. ;Isa 13.8
Ei sunt năpădiţi de spaimă, îi apucă chinurile şi durerile, se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi, feţele lor sunt roşii ca focul. ;Isa 21.3
De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd. ;Ioan 16.21
Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. ;1Tim 2.15
Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie. ;SMS
16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Gen 4.7
Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” ;1Cor 11.3
Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. ;1Cor 14.34
Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. ;Efes 5.22-24
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; ;1Tim 2.21-22
Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. ;Tit 2.5
să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. ;1Pet 3.1-6
Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, ;1Sam 15.13
Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” ;SMS
17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
Gen 3.6
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. ;Ecl 1.2-3
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. ;Isa 24.5-6
căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic! ;Rom 8.20
Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, ;Iov 5.7
Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare. ;Ecl 2.23
Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. ;Iov 31.40
atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov. ;SMS
18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
Ps 104.14
Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: ;Ecl 1.13
Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. ;2Tes 3.10
Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” ;SMS
19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Gen 2.7
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. ;Iov 21.26
şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi. ;Iov 34.15
tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână. ;Ps 104.29
Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. ;Ecl 3.20
Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. ;Ecl 12.7
până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. ;Rom 5.12
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… ;Evr 9.27
Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, ;Gen 3.5
dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” ;Isa 19.12
Unde sunt înţelepţii tăi? Să-ţi facă descoperiri dumnezeieşti şi să spună ce a hotărât Domnul oştirilor împotriva Egiptului. – ;Isa 47.12-13
Vino, dar, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. ;Ier 22.23
Tu, care locuieşti pe Liban acum, care îţi ai cuibul în cedri, cum vei geme când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci! ;SMS
20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCC Geneza capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~