Citește Biblia DCC Geneza capitolul 32
21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
Deut 3.16Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujeşte ca hotar, şi până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon. ;
23. I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.
Lupta lui Iacov: Israel.
24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
Osea 12.3-4Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. ;
Efes 6.12Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. ;
25. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.
Mat 26.41Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” ;
2Cor 12.7Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. ;
26. Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
Luc 24.28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. ;
Osea 12.4S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu. ;
27. Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el.
28. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
Gen 35.10Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel. ;
2Împ 17.34Până în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile de la început: nu se închină Domnului şi nu se ţin nici de legile şi rânduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. ;
Osea 12.3-4Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. ;
Gen 25.31Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” ;
Gen 27.33Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” ;
29. Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
Jud 13.18Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.” ;
30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
Gen 16.13Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” ;
Ex 24.11El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut. ;
Ex 33.20Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” ;
Deut 5.24şi aţi zis: „Iată că Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii. ;
Jud 6.22Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.” ;
Jud 13.22şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.” ;
Isa 6.5Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” ;
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~