Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 24

Setări Biblia

Numărătoarea poporului.

1. Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda.”
2. Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lângă el: „Străbate toate seminţiile lui Israel, de la Dan până al Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului şi să ştiu la cât se ridică numărul lor.”
3. Ioab a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să facă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”
4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat de la împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.
5. Au trecut Iordanul şi au tăbărât la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lângă Iaezer.
6. Au venit până în Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. S-au dus până la Dan Iaan şi în împrejurimile Sidonului.
7. Au venit până la cetăţuia Tir şi în toate cetăţile heviţilor şi ale canaaniţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.
8. Au străbătut astfel toată ţara şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.
9. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.

Ciuma.

10. David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 24 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 24 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~