Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 12

Setări Biblia

Dezbinarea împărăţiei.

1. Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
2. Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era tot în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon, şi în Egipt locuia.
3. Au trimis să-l cheme. Atunci Ieroboam şi toată adunarea lui Israel au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:
4. „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.”
5. El le-a zis: „Duceţi-vă şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile.” Şi poporul a plecat.
6. Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii care fuseseră pe lângă tatăl său, Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?”
7. Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer şi dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îţi vor sluji pe vecie.”
8. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui.
9. El a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia, care-mi vorbeşte aşa: „Uşurează-ne jugul pe care l-a pus peste noi tatăl tău”?”
10. Şi iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Să spui aşa poporului acestuia care ţi-a vorbit astfel: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, tu uşurează-ni-l!” Să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 12 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 12 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~