Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 11
Uneltirea Ataliei.
1. Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât pe toţi cei de neam împărătesc.
2. Dar Ioşeba, fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când i-au omorât: l-a pus împreună cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei şi n-a fost omorât.
3. A stat şase ani ascuns cu Ioşeba în Casa Domnului. Şi în ţară domnea Atalia.
Ioas este uns împărat.
4. În anul al şaptelea, Iehoiada a trimis şi a luat pe sutaşii cheretiţilor şi alergătorilor şi i-a adus la el în Casa Domnului. A făcut legământ cu ei, i-a pus să jure în Casa Domnului şi le-a arătat pe fiul împăratului.
5. Apoi le-a poruncit astfel: „Iată ce aveţi să faceţi. O treime din voi, care intră de slujbă în ziua Sabatului, să facă de strajă la casa împăratului,
6. o treime la poarta Sur, şi o treime la poarta dinapoia alergătorilor: să păziţi bine casa, aşa încât să nu lăsaţi pe nimeni să intre.
7. Celelalte două cete ale voastre, toţi cei ce ies din slujbă în ziua Sabatului, vor păzi Casa Domnului de lângă împărat;
8. să înconjuraţi pe împărat din toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi să omorâţi pe oricine va intra în şirurile voastre; să fiţi lângă împărat când va ieşi şi când va intra.”
9. Sutaşii au îndeplinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului, şi s-au dus la preotul Iehoiada.
10. Preotul a dat sutaşilor suliţele şi scuturile care veneau de la împăratul David şi care se aflau în Casa Domnului.
meniu prim"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~