Citește Biblia DCC 1 Cronici capitolul 11
21. El era cel mai cu vază din cei trei din rândul al doilea şi a fost căpetenia lor; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi;
22. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpada.
23. El a ucis pe un egiptean care avea o statură de cinci coţi şi avea în mână o suliţă ca sulul unui ţesător; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu ea.
24. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi i-a mers faima printre cei trei viteji.
25. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi. David l-a primit în sfatul celor mai aproape de el.
26. Vitejii oştirii: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
27. Şamot din Haror; Heleţ din Palon;
28. Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa; Abiezer din Anatot;
29. Sibecai, huşatitul; Ilai din Ahoah;
30. Maharai din Netofa; Heled, fiul lui Baana, din Netofa;
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~