Citește Biblia DCC 1 Cronici capitolul 9
31. Matitia, unul din leviţi, întâiul născut al lui Şalum, coreitul, avea grijă de turtele coapte în tigaie.
Lev 2.5Dacă darul tău, adus ca jertfă de mâncare, va fi o turtă coaptă în tigaie, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frământată cu untdelemn. ;
Lev 6.21Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. ;
32. Şi unii din fraţii lor, dintre chehatiţi, erau însărcinaţi să pregătească pentru fiecare Sabat pâinile pentru punerea înaintea Domnului.
Lev 24.8În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel. ;
33. Aceştia sunt cântăreţii, capii de familie ai leviţilor, care locuiau în odăi, scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte.
1Cron 6.31Iată aceia pe care i-a pus David pentru cârmuirea cântării în Casa Domnului, de când a avut chivotul un loc de odihnă: ;
1Cron 25.1David şi căpeteniile oştirii au pus deoparte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau întovărăşiţi de harpă, de lăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta: ;
34. Aceştia sunt capii de familie ai leviţilor, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim.
Locuitorii din Gabaon şi casa lui Saul.
35. Tatăl lui Gabaon, Ieiel, locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca.
1Cron 8.29Tatăl lui Gabaon locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca. ;
36. Abdon a fost fiul său întâi născut, apoi Ţur, Chis, Baal, Ner, Nadab,
37. Ghedor, Ahio, Zaharia şi Miclot.
38. Miclot a născut pe Şimeam. Şi ei locuiau tot la Ierusalim lângă fraţii lor, cu fraţii lor.
39. Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal.
1Cron 8.33Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal. ;
40. Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica.
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~