Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 6
Binecuvântarea rostită de Solomon.
1. Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
2. Şi eu am zidit o Casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
3. Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
4. Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Sa tatălui meu, David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, când a zis:
5. „Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o Casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe niciun om, care să fie căpetenia poporului Meu, Israel.
6. Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu, Israel!”
7. Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
8. Şi Domnul a zis tatălui meu, David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.
9. Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o Casă.”
10. Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
meniu prim"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~