Citește Biblia DCC Iov capitolul 27
Cel din urmă răspuns al lui Iov.
1. Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
2. „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3. că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4. buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6. Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7. Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8. Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
9. Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10. Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
meniu prim"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~