Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 33

Setări Biblia
11. Dar sfaturile Domnului dăinuie pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.
Iov 23.13
Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face. ;Prov 19.21
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. – ;Isa 46.10
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. ;SMS
12. Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Şi-l alege El de moştenire!
Ps 65.4
Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău. ;Ps 144.15
Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! ;Ex 19.5
Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; ;Deut 7.6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. ;SMS
13. Domnul priveşte din înălţimea cerurilor şi vede pe toţi fiii oamenilor.
2Cron 16.9
Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.” ;Iov 28.24
Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri. ;Ps 11.4
Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. ;Ps 14.2
Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. ;Prov 15.3
Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. – ;SMS
14. Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pământului.
SMS
15. El le întocmeşte inima la toţi şi ia aminte la toate faptele lor.
Iov 34.21
Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. ;Ier 32.19
Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. ;SMS
16. Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz;
Ps 44.6
Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ;SMS
17. calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea.
Ps 20.7
Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru. ;Ps 147.10
Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. ;Prov 21.31
Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului. – ;SMS
18. Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,
Iov 36.7
Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşază pentru totdeauna ca să domnească. ;Ps 34.15
Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. ;1Pet 3.12
Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.” ;Ps 147.11
Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. ;SMS
19. ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.
Iov 5.20
El te va scăpa de moarte în vreme de foamete şi de loviturile sabiei în vreme de război. ;Ps 37.19
Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete. ;SMS
20. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.
Ps 62.1-5
Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. ;Ps 130.6
Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa. ;Ps 115.9-11
Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 33 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 33 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~