Citește Biblia DCC Exodul capitolul 26
21. împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură.
SMS 22. Pentru fundul Cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri.
SMS 23. Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul Cortului;
SMS 24. să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
SMS 25. Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
SMS 26. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile Cortului,
SMS 27. cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus.
SMS 28. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor.
SMS 29. Să poleieşti scândurile cu aur, şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.
SMS 30. Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.
Ex 25.9-40Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” ;
Ex 27.8Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte. ;
Fapt 7.44Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse. ;
Evr 8.5Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” ;
SMS
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~