Citește Biblia DCC Exodul capitolul 32
Deut 32.26Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!”
2Sam 24.16Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mâna acum!” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebusitul.
1Cron 21.15Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul.
Ps 106.45Şi-a adus aminte de legământul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
Ier 18.8dar dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
Ier 26.13-19Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră!
Ioel 2.13Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.
Iona 3.10Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.
Iona 4.2S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
Pagina 1 din 1
meniu prim"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~