Citește Biblia DCC Proverbele capitolul 2

Setări Biblia
11. chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
Prov 6.22
Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare! ;
12. ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate;
13. de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase;
Ioan 3.19-20
Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. ;
14. care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate,
Prov 10.23
Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere. – ;Rom 1.32
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. ;
15. care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite;
Ps 125.5
Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel! ;
16. ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
Prov 5.20
Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? ;Prov 5.3
Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; ;Prov 6.24
Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. ;Prov 7.5
ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare. ;
17. care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei.
Mal 2.14-15
Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! ;
18. Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
Prov 7.27
Casa ei este drumul spre Locuinţa morţilor, drumul care coboară spre locaşurile morţii. ;
19. niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii.
20. De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Proverbele >> Citește Biblia DCC Proverbele capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~