Citește Biblia DCC Proverbele capitolul 4
11. Eu îţi arăt calea înţelepciunii, te povăţuiesc pe cărările neprihănirii.
12. Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni.
13. Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viaţa ta.
14. Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi!
15. Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o şi treci înainte!
16. Căci ei nu dorm dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă;
17. căci ei mănâncă pâine nelegiuită şi beau vin stors cu sila.
18. Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.
19. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.
20. Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~