Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 10
11. Aşa să le vorbiţi: „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.
12. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.
13. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.
14. Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi nu este nicio suflare în ei;
15. sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, când va veni pedeapsa.
16. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este numele Lui.”
Apropierea pedepsei.
17. Ia din ţară legătura cu ce este al tău, tu, care eşti în strâmtorare!
18. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii ţării. Îi voi strânge de aproape ca să simtă.” –
19. „Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana! Dar eu zic: „O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!
20. Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sunt rupte, fiii mei m-au părăsit, nu mai sunt; n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele!
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~