Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 12
1. Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?
2. I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
3. Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi care trebuie tăiate şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului!
4. Până când să se jelească ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!” –
5. „Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi, dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
6. Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase. –
Ţara pustiită. Asupra pustiitorilor.
7. Mi-am părăsit casa şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei.
8. Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc.
9. A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? – Duceţi-vă şi strângeţi toate fiarele câmpului, aduceţi-le ca s-o mănânce! –
10. Un mare număr de păstori Îmi pustiesc via, Îmi calcă ogorul în picioare; ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~