2Imp 23.25 Înainte de Iosia, n-a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată Legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost niciunul ca el.
Ps 128.2 Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine.
Isa 3.10 „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.
meniu prim "Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.” ~ Mary Kay Ash ~