Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 17
Pedepsirea lui Zedechia.
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, spune o vorbă cu tâlc, spune o pildă casei lui Israel
3. şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Un vultur mare cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe a venit în Liban şi a luat vârful unui cedru.
4. A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus-o într-o ţară de negoţ şi a pus-o într-o cetate de negustori;
5. a luat şi din sămânţa ţării şi a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare şi a sădit-o ca pe o salcie.
6. Lăstarul acesta a crescut şi s-a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau sub el. Astfel s-a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari şi a făcut mlădiţe.
7. Mai era însă un alt vultur mare cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pământul unde era sădită, viţa aceasta şi-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el şi şi-a îndreptat ramurile spre el ca s-o ude mai mult decât pe stratul în care era sădită.
8. Viţa era sădită într-un pământ bun, lângă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod şi să se facă o viţă minunată.”
9. Spune, zice Domnul Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintâi rădăcinile şi-i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume ca s-o scoată din rădăcinile ei.
10. Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.”
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~