Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 28

Setări Biblia
Ex 14.4-17
Eu voi împietri inima lui faraon, şi-i va urmări; dar faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa.
Ezec 39.13
Tot poporul ţării îi va îngropa şi i se va duce vestea, în ziua când voi fi proslăvit, zice Domnul Dumnezeu.
Ps 9.16
Domnul Se arată, face dreptate şi prinde pe cel rău în lucrul mâinilor lui. (Joc de instrumente. Oprire)
Ezec 20.41
Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care sunteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.
Ezec 36.23
De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.
Ezec 28.25
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când voi strânge iarăşi casa lui Israel din mijlocul popoarelor la care este risipită, Îmi voi arăta în ea sfinţenia înaintea neamurilor, şi vor locui în ţara lor pe care am dat-o robului Meu Iacov.
Pagina 1 din 1
capitolul 28 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 28 >> Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 28 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~