Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 43
Ezec 1.4-28M-am uitat şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
Ezec 8.4Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale.
Ier 1.10Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”
Ezec 1.3cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.
Ezec 3.23M-am sculat şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~