Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 5

Setări Biblia
1. „Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia-o ca brici de ras, şi trece-o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cântărit şi împarte părul.
2. O treime din el arde-o în foc în mijlocul cetăţii, când se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vânt, căci voi trage sabia după ei.
3. Totuşi ia vreo câţiva peri din ei şi strânge-i în poalele hainei tale.
4. Din aceştia să mai iei iarăşi vreo câţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel.”
5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor, şi de jur împrejurul lui sunt ţări.
6. Dar el s-a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele şi s-a făcut mai vinovat decât neamurile şi ţările dimprejur; căci a nesocotit legile Mele, n-a urmat poruncile Mele.”
7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că aţi fost mai îndărătnici decât neamurile care vă înconjoară; pentru că n-aţi urmat poruncile Mele şi n-aţi împlinit legile Mele, şi n-aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor care vă înconjoară –
8. din pricina aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe tine şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, sub ochii neamurilor.
9. Din pricina tuturor urâciunilor tale, îţi voi face ce n-am mai făcut niciodată şi nici nu voi mai face vreodată.
10. De aceea, părinţii vor mânca pe copiii lor în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine.

Pagina 1 din 2
capitolul 5 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~