Citește Biblia DCC Daniel capitolul 6

Setări Biblia
21. Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!
Dan 2.4 ;SMS
22. Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”
Dan 3.28 ;Evr 11.33 ;SMS
23. Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
Evr 11.33 ;SMS
24. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.
Deut 19.19 ;Est 9.10 ;Deut 24.16 ;2Imp 14.6 ;SMS
25. După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug!
Dan 4.1 ;SMS
26. Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu şi El dăinuie veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
Dan 3.29 ;Ps 99.1 ;Dan 4.34 ;Dan 2.44 ;Dan 4.3-34 ;Dan 7.14-27 ;Luc 1.33 ;SMS
27. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”
Dan 4.3 ;SMS
28. Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius şi sub domnia lui Cirus, persanul.
Dan 1.21 ;Ezra 1.1-2 ;SMS

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Daniel >> Citește Biblia DCC Daniel capitolul 6 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~