Citește Biblia DCC Leviticul capitolul 16
21. Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustiu, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta.
Isa 53.6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. ;
SMS 22. Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.
Isa 53.11-12Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. ;
Ioan 1.29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! ;
Evr 9.28tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. ;
1Pet 2.24El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. ;
SMS 23. Aaron să intre în Cortul întâlnirii; să-şi lepede veşmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaş, şi să le pună acolo.
Ezec 22.14Îţi va suferi inima şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi lucra. ;
Ezec 44.19iar când vor ieşi să se ducă în curtea de afară la popor, vor lepăda veşmintele cu care fac slujba şi le vor pune în odăile Sfântului Locaş; se vor îmbrăca în altele ca să nu sfinţească poporul cu veşmintele lor. ;
SMS 24. Să-şi spele trupul cu apă într-un loc sfânt şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea lui de tot şi arderea de tot a poporului şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.
Lev 16.3-5Iată cum să intre Aaron în Sfântul Locaş: Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot. ;
SMS 25. Iar grăsimea jertfei de ispăşire s-o ardă pe altar.
Lev 4.10cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot. ;
SMS 26. Cel ce va izgoni ţapul pentru Azazel să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăşi în tabără.
Lev 15.5Cine se va atinge de patul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara. ;
SMS 27. Să scoată afară din tabără viţelul ispăşitor şi ţapul ispăşitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaş pentru facerea ispăşirii, şi să le ardă în foc pieile, carnea şi balega.
Lev 4.12-21adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă. ;
Lev 6.30Dar să nu se mănânce nicio jertfă de ispăşire din al cărei sânge se va aduce în Cortul întâlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfântul Locaş: ci aceea să fie arsă în foc. ;
Evr 13.11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” ;
SMS 28. Cel ce le va arde să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăşi în tabără.
SMS Sărbătoarea ispăşirii.
29. Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
Ex 30.10Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.” ;
Lev 23.27„În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. ;
Num 29.7În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfântă şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nicio lucrare. ;
Isa 58.3-5„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. ;
Dan 10.3-12N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni. ;
SMS 30. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi ca să vă curăţaţi: veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.
Ps 51.2Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! ;
Ier 33.8Îi voi curăţa de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea. ;
Efes 5.26ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ;
Evr 9.13-14Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului, ;
Evr 10.1-2În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. ;
1Ioan 1.7-9Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. ;
SMS
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~