Citește Biblia DCC Habacuc capitolul 2
1. M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.
2. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!
3. Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
4. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.
5. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el.
6. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”
7. Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?
8. Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
9. Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii!
10. Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~