Citește Biblia DCC Numeri capitolul 11

Setări Biblia
11. şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
12. Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut ca să-mi zici: „Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil,” până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?
13. De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: „Dă-ne carne ca să mâncăm!”
14. Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
15. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”
16. Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.
17. Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul care este peste tine şi-L voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.
18. Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!” Domnul vă va da carne şi veţi mânca.
19. Aveţi să mâncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,
20. ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: „Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?”
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 11 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Numeri >> Citește Biblia DCC Numeri capitolul 11 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~