Citește Biblia DCC Matei capitolul 28
Învierea lui Isus.
1. La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
3. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
5. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit.
6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;
7. şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
Isus se arată femeilor.
8. Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
9. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.
10. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.”
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~