Citește Biblia DCC Luca capitolul 21

Setări Biblia
21. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.
SMS
22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
trimiteri 2SMS
23. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia.
trimiteri 1SMS
24. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.
trimiteri 3SMS
25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
trimiteri 3SMS
26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
trimiteri 1SMS
27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
trimiteri 3SMS
28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
trimiteri 1SMS
29. Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.
trimiteri 2SMS
30. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.
SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Luca >> Citește Biblia DCC Luca capitolul 21 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~