Citește Biblia DCC Luca capitolul 22

Setări Biblia

Înştiinţarea lui Petru.

31. Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
32. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
33. „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.”
34. Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”
35. Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei.
36. Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.
37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.”
38. „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!”

Ghetsimani.

39. După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
|
Pagina 4 din 8
Sari la pagina:
capitolul 22 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Luca >> Citește Biblia DCC Luca capitolul 22 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~