Citește Biblia DCC Luca capitolul 9
21. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
trimiteri 1
SMS 22. Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie.
trimiteri 2
SMS Cum să urmăm pe Isus.
23. Apoi a zis tuturor:
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
trimiteri 4
SMS 24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.
SMS 25. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?
trimiteri 2
SMS 26. Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
trimiteri 3
SMS 27. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
trimiteri 2
SMS Schimbarea la faţă.
28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage.
trimiteri 2
SMS 29. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
SMS 30. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
SMS
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~