Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 16

Setări Biblia

Paştele.

1. Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
2. Să jertfeşti paştile în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.
3. În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
4. Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.
5. Nu vei putea să jertfeşti paştile în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă;
6. ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti paştile, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.
7. Să fierbi vita tăiată şi s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale.
8. Şase zile, să mănânci azime, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.

Sărbătoarea săptămânilor.

9. Să numeri şapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri şapte săptămâni.
10. Apoi să prăznuieşti sărbătoarea Săptămânilor şi să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul tău.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 16 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~