Citește Biblia DCC Filipeni capitolul 4
11. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.
12. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
13. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.
14. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea.
15. Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi.
16. Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
17. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru.
18. Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.
19. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
20. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~