Citește Biblia DCC Judecatorii capitolul 6
Apăsarea Madianiţilor.
1. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.
2. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
3. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.
4. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
5. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
9. V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.
10. V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~