Citește Biblia DCO Geneza capitolul 19
11. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
Nimicirea Sodomei şi Gomorei.
12. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: "Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.
13. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim."
14. Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: "Sculaţi-vă", a zis el, "ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea." Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
15. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: "Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii."
16. Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.
17. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: "Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri."
18. Lot le-a zis: "O! nu, Doamne!
19. Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.
20. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!"
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~