Citește Biblia DCO Geneza capitolul 31
31. Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: "Am fugit, fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
32. Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi ia-ţi-l." Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
trimiteri 1 33. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe, şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii, şi a intrat în cortul Rahelii.
34. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei, şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.
35. Ea a zis tatălui său: "Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor." A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.
trimiteri 2 36. Iacov s-a mâniat, şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul, şi i-a zis: "Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
37. Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!
38. Iată, am stat la tine două zeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stârpit, şi n-am mâncat berbeci din turma ta.
39. Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea.
trimiteri 2 40. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~