Citește Biblia DCO Geneza capitolul 34
21. "Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
SMS 22. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
SMS 23. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi."
SMS 24. Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.
Gen 23.10Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
;
SMS 25. A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
Gen 49.5-7Simeon şi Levi sunt fraţi; Săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.
;
SMS 26. Au trecut de asemenea prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară.
SMS 27. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi, şi au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor.
SMS 28. Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
SMS 29. le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
SMS 30. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: "Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, Canaaniţilor şi Feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea."
Ex 5.21Şi le-au zis: "Să vă vadă Domnul, şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare."
;
1Sam 13.4Tot Israelul a auzit zicându-se: "Saul a bătut tabăra Filistenilor, şi Israel s-a făcut urât Filistenilor". Şi poporul a fost adunat la Saul în Ghilgal.
;
Deut 4.27Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.
;
Ps 105.12Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
;
SMS
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~