Citește Biblia DCO Geneza capitolul 49

Setări Biblia
Jud 20.21-25
Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat la pământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.
Ezec 22.25-27
Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogaţii şi lucruri scumpe, şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
Num 23.24
Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică, Şi se ridică întocmai ca un leu; Nu se culcă până ce n-a mâncat prada, Şi n-a băut sângele celor ucişi."
Est 8.11
Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie Iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune şi să-şi apere viaţa, să nimicească, să omoare şi să piardă, împreună cu pruncii şi femeile lor, pe toţi aceia din fiecare popor şi din fiecare ţinut care ar lua armele să-i lovească, şi să le prade averile.
Ezec 39.10
Nu vor lua lemne de pe câmp, şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jefui pe cei ce i-au jefuit, şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezeu."
Zah 14.1-7
Iată, vine ziua Domnului, când toate prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău.
Pagina 1 din 1
capitolul 49 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 49 >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 49 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~