Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 13
21. Împăratul David a aflat toate aceste lucruri, şi s-a mâniat foarte tare.
22. Absalom n-a vorbit nici bine nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.
Gen 24.50Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: "De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
;
Gen 31.24Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: "Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!"
;
Lev 19.17-18Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.
;
Amnon omorât.
23. După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.
Gen 38.12-13Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.
;
1Sam 25.4-36David a aflat în pustie că Nabal îşi tunde oile.
;
24. Absalom s-a dus la împărat, şi a zis: "Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău."
25. Şi împăratul a zis lui Absalom: "Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu." Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă, şi l-a binecuvântat.
26. Absalom a zis: "Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi." Împăratul i-a răspuns: "Pentru ce să vină el cu tine?"
27. În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.
28. Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: "Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin, şi când vă voi zice: ,Loviţi pe Amnon!' atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari, şi arătaţi-vă oameni de inimă!"
Jud 19.6-22Şi au şezut de au mâncat şi au băut amândoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: "Hotărăşte-te dar să rămâi aici la noapte, şi să ţi se înveselească inima."
;
Rut 3.7Boaz a mâncat şi a băut, şi inima-i era veselă. S-a dus şi s-a culcat la marginea unui stog. Rut a venit atunci încet de tot, i-a descoperit picioarele, şi s-a culcat.
;
1Sam 25.36Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă, şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
;
Est 1.10A şaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona Bigta, Abagta, Zetar şi Carcas, cei şapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş,
;
Ps 104.15vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
;
29. Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui, şi au fugit.
30. Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom, a ucis pe toţii fiii împăratului, şi că n-a mai rămas nici unul din ei.
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~