Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 15
11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.
trimiteri 3
SMS 12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
trimiteri 4
SMS Fuga lui David.
13. Cineva a venit şi a dat de ştire lui David, şi a zis: "Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom."
trimiteri 2
SMS 14. Şi David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: "Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întârzia să ne ajungă, şi va arunca nenorocirea peste noi, şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei."
trimiteri 2
SMS 15. Slujitorii împăratului i-au zis: "Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul."
SMS 16. Împăratul a ieşit, şi toată casa lui mergea după el; şi a lăsat zece ţiitoare pentru paza casei.
trimiteri 2
SMS 17. Împăratul a ieşit astfel, şi tot poporul îl urma. Şi s-au oprit la cea din urmă casă.
SMS 18. Toţi slujitorii lui, toţi Cheretiţii şi toţi Peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi Gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat după el, au trecut înaintea împăratului.
trimiteri 1
SMS 19. Împăratul a zis lui Itai din Gat: "Pentru ce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te, şi rămâi cu împăratul, căci eşti străin, şi ai fost luat chiar din ţara ta.
trimiteri 1
SMS 20. De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, când nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te, şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!"
trimiteri 1
SMS
meniu prim"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~