Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 23

Setări Biblia

Cele din urmă cuvinte ale lui David.

1. Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel.
2. Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea.
3. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: "Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu,
4. este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească din pământ verdeaţa.
5. Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?
6. Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci, şi nu-i iei cu mâna;
7. cine se atinge de ei, se înarmează cu un fier sau cu mânerul unei suliţe, şi-i arde în foc pe loc.

Vitejii lui David.

8. Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David. Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o dată.
9. După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ţinut piept împreună cu David împotriva Filistenilor strânşi pentru luptă, când bărbaţii lui Israel se dădeau înapoi pe înălţimi.
10. El s-a sculat, şi a lovit pe Filisteni până ce i-a obosit mâna şi a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea. Poporul s-a întors după Eleazar, numai ca să ia prada.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 23 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia DCO 2 Samuel capitolul 23 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~