Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 25

Setări Biblia
1. În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui, şi a ridicat întărituri de jur împrejur.
2. Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.
3. În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, şi nu era pâine pentru poporul ţării.
4. Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când Haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie.
5. Dar oştirea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s-a risipit de la el.
6. Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui.
7. Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.

Dărâmarea Ierusalimului şi Templului.

8. În ziua a şaptea a lunii a cincea, - era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, - a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, şi a intrat în Ierusalim.
9. A ars Casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.
10. Toată oştirea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 25 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Imparati >> Citește Biblia DCO 2 Imparati capitolul 25 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~