Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 1

Setări Biblia

Solomon împărat.

1. Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.
trimiteri 3SMS
2. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;
trimiteri 1SMS
3. şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon. Acolo se afla cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului.
trimiteri 3SMS
4. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.
trimiteri 2SMS
5. Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.
trimiteri 3SMS
6. Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.
trimiteri 1SMS
7. În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon, şi i-a zis: "Cere ce vrei să-ţi dau."
trimiteri 1SMS
8. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: "Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.
trimiteri 1SMS
9. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pământului!
trimiteri 1SMS
10. Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?"
trimiteri 3SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~