Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 14
1. Abia a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui, ţara a avut odihnă zece ani.
Asa, împăratul lui Iuda.
2. Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său.
3. A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Astarteele.
4. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi să împlinească legea şi poruncile.
5. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stâlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace sub el.
6. A zidit cetăţi întărite în Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n-a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă.
7. El a zis lui Iuda: "Să zidim aceste cetăţi, şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul, Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne-a dat odihnă din toate părţile." Au zidit dar, şi au izbutit.
8. Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi două sute opt zeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji.
Asa biruieşte pe Etiopieni.
9. Zerah, Etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care, şi a înaintat până la Mareşa.
10. Asa a mers înaintea lui, şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa.
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~