Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 16

Setări Biblia

Asa face legământ cu împăratul Siriei.

1. În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
2. Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului, şi a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să-i spună:
3. "Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur. Du-te, şi rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine."
4. Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel, şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim, şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.
5. Când a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama, şi a pus capăt lucrărilor sale.
6. Împăratul Asa a pus pe tot Iuda să ridice pietrele şi lemnele, pe care le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei, şi le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei şi Miţpei.

Mustrarea lui Asa.

7. În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: "Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.
8. Etiopienii şi Libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijinisei pe El.
9. Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie."
10. Asa s-a mâniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp Asa a apăsat şi pe unii din popor.

Pagina 1 din 2
capitolul 16 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~