Citește Biblia DCO 2 Cronici capitolul 21
1. Iosafat a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.
Ioram, împăratul lui Iuda.
2. Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.
3. Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri scumpe, împreună cu cetăţi întărite în Iuda; dar împărăţia a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut.
4. Când a luat Ioram în stăpânire împărăţia tatălui său, şi când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe vreo câţiva din capii lui Israel.
5. Ioram avea treizeci şi doi de ani când a ajuns împărat, şi a domnit opt ani la Ierusalim.
6. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.
7. Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David, şi din pricina făgăduinţei pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui şi fiilor lui.
8. Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda, şi şi-a pus un împărat.
9. Ioram a pornit cu căpeteniile şi cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe Edomiţi, care-l înconjurau şi pe căpeteniile carelor lor.
10. Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. În acelaşi timp s-a răsculat şi Libna împotriva stăpânirii lui, pentru că părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~