Ezra 3.8-10.Ezra În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi Leviţi, şi toţi cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim, s-au pus pe lucru şi au însărcinat pe Leviţii de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
meniu prim "Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești." ~ Bob Marley ~