Citește Biblia DCO Neemia capitolul 12

Setări Biblia
41. şi preoţii Eliachim, Maaseia, Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania, cu trâmbiţe,
42. şi Maaseia, Şemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam şi Ezer. Cântăreţii şi-au înălţat glasul, cârmuiţi de Izrahia.
43. În ziua aceea s-au adus multe jertfe, şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.
2Cron 31.11-12
Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit. ;

Aşezarea dregătorilor Templului.

44. În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi Leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi Leviţii erau la locul lor,
45. păzind tot ce privea slujba lui Dumnezeu şi a curăţirilor. Cântăreţii şi uşierii îşi împlineau şi ei slujbele, după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon.
1Cron 25
David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, care proroceau întovărăşiţi de harfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. ;1Cron 26
Iată cetele uşierilor. Din Coreiţi: Meşelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf. ;
46. Căci odinioară, pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu.
1Cron 25.1
David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, care proroceau întovărăşiţi de harfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. ;2Cron 29.30
Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s-au plecat şi s-au închinat. ;
47. Tot Israelul a dat pe vremea lui Zorobabel şi Neemia, părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi; au dat Leviţilor lucrurile sfinţite, iar Leviţii au dat fiilor lui Aaron lucrurile sfinţite cuvenite lor.
Num 18.21-24
Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii. ;Num 18.26
"Să vorbeşti Leviţilor, şi să le spui: ,Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială; ;

Pagina 5 din 5
Sari la pagina:
capitolul 12 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Neemia >> Citește Biblia DCO Neemia capitolul 12 | pagina 5 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~