Citește Biblia DCO Iov capitolul 33
21. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;
SMS 22. sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
SMS 23. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
SMS 24. Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!'
SMS 25. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.
SMS 26. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.
SMS 28. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!'
Isa 38.17 ;
SMS 29. Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
SMS
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~