Citește Biblia DCO Iov capitolul 38

Setări Biblia
21. Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
SMS
22. Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinii,
Ps 135.7
El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vântul din cămările lui. ;SMS
23. pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtoare, pentru zilele de război şi de bătălie?
Ex 9.18
iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi. ;Ios 10.11
Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel, şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinii au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel. ;Isa 30.30
Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină. ;Ezec 13.11-13
De aceea, spune celor ce-l acoperă cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va dezlănţui furtuna. ;Apoc 16.21
O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare. ;SMS
24. Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
SMS
25. Cine a deschis un loc de scurgere ploii, şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
Iov 28.26
când a dat legi ploii, şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului, ;SMS
26. pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
SMS
27. pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
Ps 107.35
Tot El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat în izvoare de ape. ;SMS
28. Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?
Ps 147.8
El acoperă cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pământ, şi face să răsară iarba pe munţi. ;SMS
29. Din al cui sân iese gheaţa, şi cine naşte promoroaca cerului,
Ps 147.16
El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa; ;SMS
30. ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
Iov 37.10
Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa, şi micşorează locul apelor mari. ;SMS
|
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 38 din 42
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Iov >> Citește Biblia DCO Iov capitolul 38 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~